Stadiul programului Casa Verde Baterii 2026

Unde s-a ajuns, la zi. Actualizăm pagina de fiecare dată când apare ceva oficial, ca să nu fie nevoie să urmărești tu afm.ro.

Ultima actualizare:

Pe scurt

Ghidul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 775 din 14.09.2026, prin Ordinul ministrului mediului nr. 1.904 din 11.09.2026. Regulile sunt acum oficiale, dar programul nu este încă deschis: sesiunea de înscriere nu a fost anunțată.

Ce se știe sigur: finanțare de până la 15.000 lei, baterie de minimum 10 kWh, și — cea mai importantă schimbare — selecția se face pe punctaj, nu pe viteză. Nu mai contează cine se înscrie primul.

  1. Ghidul a fost publicat în Monitorul Oficial

    Ordinul MMAP nr. 1.904/11.09.2026 a apărut în Monitorul Oficial nr. 775 din 14 septembrie 2026. Regulile sunt acum definitive: finanțare de maximum 75% din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 15.000 lei cu TVA; standard de cost 1.500 lei/kWh; capacitate minimă 10 kWh. Punctajul are două criterii: contribuția proprie (max. 50 puncte) și capacitatea de stocare (2,5 puncte/kWh, max. 50 puncte la 20 kWh).

  2. A apărut varianta consolidată a ghidului

    După consultarea publică, AFM a publicat textul revizuit. S-au schimbat lucruri importante: standardul de cost urcă la 1.500 lei/kWh, capacitatea minimă scade la 10 kWh, iar punctajul are acum două criterii în loc de trei — puterea fotovoltaicelor a fost eliminată. Practic, punctajele cresc pentru toată lumea. Ordinul tot nu are număr, deci prevederile se mai pot modifica până la publicarea în Monitorul Oficial.

  3. Proiectul de ghid, în dezbatere publică

    Textul conține deja sumele, criteriile de eligibilitate și formula de punctaj. Fiind proiect, cifrele se pot modifica până la publicarea în Monitorul Oficial.

  4. Buget aprobat: 400 milioane lei

    Suma alocată prin bugetul Fondului pentru mediu pentru stocarea cu baterii.

  5. urmează

    Validarea instalatorilor

    AFM deschide sesiunea pentru firmele care vor monta sistemele și publică lista celor validați.

  6. urmează

    Deschiderea sesiunii de înscriere

    Data se stabilește prin dispoziție a președintelui AFM și se anunță pe afm.ro. Înscrierea se face în aplicația informatică a AFM.

Ce poți face până se deschide

Punctajul depinde de două lucruri pe care le declari la înscriere: capacitatea bateriei și valoarea contribuției tale. Amândouă țin de bugetul pe care ți-l faci, deci merită gândite din timp.

Documentele sunt cealaltă jumătate. Trei dintre cele opt se cer de la instituții și durează — vezi lista completă.

Ce nu ajută: să te grăbești. Data și ora înscrierii sunt ultimul criteriu de departajare, folosit doar dacă două dosare rămân la egalitate perfectă după punctaj, contribuție și capacitate.

Informațiile de pe această pagină provin din ghidul publicat în Monitorul Oficial nr. 775 din 14.09.2026 (Ordinul nr. 1.904/2026) și din anunțurile publice ale AFM. Sursa oficială rămâne afm.ro, secțiunea Programe de finanțare. Noi nu suntem AFM și nu reprezentăm o instituție publică.

Vrei să știi când se deschide?

Intră în grupul de WhatsApp — anunțăm acolo în ziua în care se deschide sesiunea. Sau calculează-ți punctajul acum, ca să știi unde stai.

Vezi și